Home » D:News » Nouă lucruri pe care trebuie să le ştii despre ţara aflată sub dictatura lui Kim Jong-un

Nouă lucruri pe care trebuie să le ştii despre ţara aflată sub dictatura lui Kim Jong-un

Publicat: 30.09.2017
Coreea de Nord şi Statele Unite continuă să facă schimburi de ameninţări, dar este puţin probabil pentru un occidental să poată afla cu adevărat cum este perceput războiul cuvintelor de nord coreeni. Regimul condus de Kim Jong-un păstrează o cu o mână de fier controlul asupra populaţiei, cenzurând accesul la informaţiile de afara graniţelor.

Ţara este descrisă ca fiind izolată şi total lipsită de accesul la tehnologia secolului 21. Statisticile sunt greu de obtinut şi sunt bazate, de cele mai multe ori, pe estimări, explică BBC, într-o analiză care prezintă nouă infografice cu cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ştim despre Coreea de Nord. 

 

inastie vs. democraţie

Kim Il-sung a înfiinţat efectiv Coreea de Nord în 1948, iar dinastia familiei sale a domnit încă de atunci, controlul puterii fiind preluat din tată în fiu.

În aceeaşi perioadă, Coreea de Sud a reuşit să unească şase republici, a trecut printr-o revoluţie, dar şi prin tranziţia la alegeri libere. În total, 12 preşedinţi au condus ţara, acoperind 19 mandate.

Telefoanele mobile, un lux

Trei milioane de telefoane mobile ar putea părea o cifră considerabilă, dar pentru o ţară cu 25 de milioane de locuitori, procentul este foarte mic: aproximativ una din zece persoane are acces la un telefon mobil. Majoritatea deţinătorilor de astfel de aparate se află, cel mai pobabil, printre cei care trăiesc în capitala ţării, Phenian.

Cu o singură reţea de telefonie, Koryolink, piaţa din Coreea de Nord este limitată, dar în creştere. Înfiinţată iniţial ca un parteneriat cu firma egipteană de telecomunicaţii Orascom, aceasta a fost multă vreme şi singura opţiune. În 2015, Orascom a descoperit că regimul de pa Phenian a creat o reţea rivală, Byol, şi a fost nevoită să dezvăluie investitorilor că a pierdut efectiv controlul asupra celor trei milioane de abonaţi ai serviciului. Prin urmare, sunt destule motive ca statistica abonaţilor din Coreea de Nord să fie privită cu scepticism.
 
Pe lângă o lipsă de mobilitate, marea majoritate a nord-coreenilor au acces numai la „internetul privat” al ţării – un intranet închis care funcţionează la scară naţională. Rapoartele din 2016 au sugerat că Coreea de Nord are doar 28 de domenii înregistrate.

Citeşte continuarea pe Mediafax.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?